![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
În Timiş, semănatul a fost întârziat din cauza excesului de umiditate Vremea excesiv de umedă a făcut ca nicio însămânţare de primăvară să nu înceapă în Timiş, a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Timiş, Tiberiu Lelescu.
"Nu putem spune că avem întârzieri, dar, în alţi ani mai secetoşi, aveam deja începute lucrările de primăvară la lucernă", a spus Lelescu. Potrivit directorului DADR, de îndată ce vremea va fi prielnică, vor demara lucrările pe circa 200.000 de hectare de teren", a precizat Lelescu. Anul trecut, pământul a suferit de secetă, ploile din luna mai salvând o parte din culturile de primăvară, în timp ce cele de toamnă au fost total compromise. AGERPRES Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu, aboneaza-te gratuit la Newsletter !
CELE MAI NOI STIRI
|
Un editorial de Ilie Serbanescu publicat pe site-ul Bloom Biz. >> Citeste
”Ministerul Agriculturii nu a avut un buget în acest an, în schimb pierde, la rectificare, 142 milioane de lei, în condiţiile în care, în 2010, pierderile în agricultură sunt de peste 1,5 miliarde de euro”, a declarat într-o conferinţă de presă deputatul social-democrat. >> Citeste
Mai mult, Bosch este prezent în România şi cu sistemul de evacuare de urgenţă Praesideo, primul echipament de adresare publică şi evacuare vocală în caz de urgenţă, certificat EN54-16 şi ISO7240-16 de către TÜV, organizaţia germană independentă pentru calitate şi siguranţă, una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniul tehnic. >> Citeste
Astfel, pe 2 septembrie, cei nemulţumiţi vor organiza în fiecare reşedinţă de judeţ proteste în faţa prefecturilor. Preşedintele Agrostar spune că la aceste acţiuni v or participa în total peste 40.000 de oameni cu peste 10.000 de utilaje agricole care să mărşăluiască pe străzi. >> Citeste
Un articol de Cezar Caluschi Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| INSTITUTII NATIONALEINSTITUTII LOCALEORGANIZATIICOMPANIINEWSLETTER |