Home Despre noi Staff Contact  



administratie.ro

eurourbanism.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

Data publicarii: Luni, 08 Martie 2010  
 

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu omologul său din Republica Molova

ministri_ro_mold1.jpgPe 5 martie a avut loc întâlnirea delegaţiilor din România şi Republica Moldova, conduse de miniştrii agriculturii din cele două ţări, Mihail Dumitru şi Valeriu Coşarciuc.
Cu această ocazie, au fost abordate concret posibilităţile de cooperare şi asistenţă tehnică pe care România le poate furniza instituţiilor din Republica Moldova în vederea pregătirii statului vecin pentru aderarea la Uniunea Europeană, la capitolul agricultură.

Astfel, a fost discutat un plan comun de acţiuni cuprinzând toate domeniile de competenţă ale ministerelor de resort. Acesta cuprinde un set de măsuri printre care amintim domeniile: fitotehnie şi horticultură, fitosanitar, zootehnie, producţie alimentară şi vinicolă, mecanizare, dezvoltare rurală, cercetare ştiinţifică, sanitar veterinar şi siguranţa alimentară.

De asemenea, au mai fost abordate teme precum pregătirea specialiştilor moldoveni în preluarea acquis-ului comunitar, implementarea reglementărilor şi a standardelor europene dar şi în ceea ce priveşte sprijinirea contactelor între agenţii economici şi specialişti în domeniul agroalimentar, preluarea experienţei în domeniul promovării produselor tradiţionale, posibilitatea implementării unei Platfome agricole comune care să valorifice oportunităţile oferite de punerea în aplicare a Acordului privind micul trafic la frontieră.

Ministrul Mihail Dumitru a cerut celor două agenţii de plăţi să trimită experţi români la Chişinău pentru pregătirea specialiştilor din cadrul Agenţiei de intervenţie şi plăţi din Republica Moldova şi dezvoltarea instituţiei în conformitate cu cerinţele europene. În acest sens, partea română a propus trimiterea de specialişti, atât de la APIA cât şi de la APDRP dar şi primirea de funcţionari din ministerul de resort din Republica Moldova care să efectueze constant deplasări în cadrul unui program de tweening. La finalul întâlnirii, delegaţia moldoveană s-a deplasat la sediul APIA pentru o prezentare a instituţiei, a posibilităţilor de sprijin şi transfer de experienţă.

O componentă importantă a acestor discuţii a fost segmentul sanitar-veterinar, fiind stabilite liniile directoare pentru întâlnirile viitoare pe proiecte concrete. Astfel, vicepreşedintele ANSVSA, Corneliu Ceică, l-a asigurat pe Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova de tot sprijinul specialiştilor români în derularea proeictelor comune, propunând totodată ca specialiştii moldoveni să fie incluşi în programele de pregătire desfăşurate cu experţi străini şi finanţate de parteneri din UE. La acest capitol, România a propus accesul în laboratoarele fitosanitare şi transferul de expertiză având în vedere dotările superioare ale acestora chiar în raport cu cele din statele mai vechi membre ale Uniunii Europene.

La sfârşitul întâlnirii, cei doi miniştri au semnat Planul de Acţiuni în domeniul agriculturii, industriei alimentare, sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor 2010-2011, ceea ce reprezintă cadrul cooperării bilaterale dintre România şi Republica Moldova pe acest domeniu.




Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

 







Editorial
Cine saboteaza legumele romanesti?
serbanescu ilie.jpg
In urma cu ceva timp, un grup de parlamentari a avut initiativa de a se adopta o reglementare prin care hipermarketurile sa fie obligate a tine inchis duminica spre a indrepta fluxurile de cumparatori catre piete, unde se gasesc mai multe produse agroalimentare romanesti.
Un editorial de Ilie Serbanescu publicat pe site-ul Bloom Biz. >> Citeste
Analiza
Pierderile din agricultură se ridică la peste 1,5 miliarde de euro, în 2010
cereale_saci.jpg
Pierderile înregistrate în acest an în agricultură se ridică la peste 1,5 miliarde de euro, a declarat, miercuri, deputatul PSD, Victor Surdu, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.
”Ministerul Agriculturii nu a avut un buget în acest an, în schimb pierde, la rectificare, 142 milioane de lei, în condiţiile în care, în 2010, pierderile în agricultură sunt de peste 1,5 miliarde de euro”, a declarat într-o conferinţă de presă deputatul social-democrat. >> Citeste
Compania Saptamanii
Bosch îşi extinde gama senzorilor de fum cu trei noi tipuri care permit detecţia celor mai mici particule de fum
Detectori Bosch mic.jpg
Bosch anunţă faptul că, la începutul lunii septembrie, îşi extinde gama de senzori de fum seria 420 cu trei noi variante de ultimă generaţie, care detectează cele mai mici particule de fum şi permit avertizarea şi mai rapidă în caz de incendii.
Mai mult, Bosch este prezent în România şi cu sistemul de evacuare de urgenţă Praesideo, primul echipament de adresare publică şi evacuare vocală în caz de urgenţă, certificat EN54-16 şi ISO7240-16 de către TÜV, organizaţia germană independentă pentru calitate şi siguranţă, una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniul tehnic. >> Citeste

Produsul Saptamanii
Compania VALBOMAR comercializeaza in Romania utilajele agricole produse sub cunoscuta marca MIRA
valbomar1.JPG
SC VALBOMAR SRL este o societate cu capital total privat si este unicul concesionar al firmei producatoare MIRA snc din Italia, care produce utilaje agricole profesionale precum motosape, motocultivatoare si mini tractoare pe roti sau senile. Sediul companiei Valbomar si punctul de desfacere se afla in Str. Tudor Vladimirescu 169 A, jud. Ilfov, oras Chitila. >> Citeste
Interviu
Constantin Tănăsescu: “Toată lumea fuge de cercetarea din agricultură”
tanasescu constantin.jpg
Pierderea a aproape două treimi din plantaţiile viticole ca urmare a retrocedărilor şi datoriile restante către bugetul de stat, din cauza cărora nu pot fi accesate fonduri pentru cercetare, sunt principalele probleme cu care se confruntă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Biotehnologii Horticole de la Ştefăneşti, a afirmat, într-un interviu acordat Agenţiei Agerpres, directorul general al instituţiei, dr. ing. Constantin Tănăsescu. >> Citeste
Eveniment
15.000 de fermieri vor protesta în Capitală
protest-zootehnisti.jpg
Preşedintele Federaţiei Agrostar, Niculae Ştefan, a anunţat joi că toţi cei care au legătură cu domeniul agriculturii, reuniţi într-un comitet de criză denumit "Salvaţi agricultura", au decis să organizeze în comun o serie de proteste în luna septembrie.
Astfel, pe 2 septembrie, cei nemulţumiţi vor organiza în fiecare reşedinţă de judeţ proteste în faţa prefecturilor. Preşedintele Agrostar spune că la aceste acţiuni v or participa în total peste 40.000 de oameni cu peste 10.000 de utilaje agricole care să mărşăluiască pe străzi. >> Citeste

Idei pentru Lideri
Doua secrete ca sa ai succes

Un articol de Cezar Caluschi

Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste


Afisari
counter