Home Despre noi Staff Contact  



administratie.ro

eurourbanism.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

Institutii Publice / Luni, 06 Septembrie 2010

Prefectul Capitalei cere respectarea condiţiilor sanitare în pieţele volante

piata-volanta.jpgCerinţele privind condiţiile de funcţionare sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care trebuie să fie respectate la organizarea de pieţe volante, expoziţii sau târguri, în care se comercializează produse de origine animală/nonanimală pe raza municipiului Bucureşti, au fost transmise, vineri, de prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, primarului general şi primarilor de sectoare.
Solicitarea a fost făcută de Direcţia Sanitar-Veterinară Bucureşti, iar, potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, autorităţile locale trebuie să ştie că organizatorii de pieţe volante au obligaţia de a cere aprobarea pentru funcţionarea unor astfel de spaţii de la direcţia sanitar-veterinară.

Ministerul Agriculturii / Luni, 06 Septembrie 2010

Mihail Dumitru consideră că merită o notă bună pentru activitatea sa la MADR

dumitru mihail2.jpgMinistrul remaniat al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, consideră că poate primi o notă bună pentru mandatul său, deşi nu a precizat nivelul acestei note.
"Consider că pot primi o notă bună în sistemul meu de evaluare. Unde am studiat eu, în străinătate, nimeni, niciodată, nu a primit nota maximă. Cred că mă pot evalua pentru activitatea prestată la minister cu o notă bună", a declarat, vineri, fostul ministrul al Agriculturii. Mihail Dumitru a precizat că, în momentul de faţă, toate revendicările trimise de agricultori au fost rezolvate sau au fost găsite deja soluţii în minister pentru rezolvarea lor.

Agricultura / Luni, 06 Septembrie 2010

Fermierii bihoreni doresc pieţe separate pentru produsele autohtone

Fermierii bihoreni care participă la AgroBihor 2010 ar avea nevoie de o piaţă proprie pentru produse autohtone, separată de produsele de import, de o mai bună organizare a preluării şi desfacerii produselor agricole, dar şi de linii de prelucrare pentru produse finite.
Din discuţiile purtate cu fermierii expozanţi la AgroBihor, ediţia a doua, ce are loc până duminică, 5 septembrie, la Oradea, a rezultat că acestea ar fi principalele neajunsuri pentru a valorifica în cele mai bune condiţii roadele agricole obţinute în diversele ramuri ale agriculturii bihorene.


Alte alimente / Luni, 06 Septembrie 2010

Dulceaţa şi ţuica de smochine înregistrate la OSIM

smochine.jpgDulceaţa şi ţuica de smochine produse în comuna Şviniţa vor deveni curând un brand al Clisurii Dunării, susţine primarul localităţii, Nicolae Curici. El a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că Primăria Şviniţa a depus la OSIM documentaţia pentru înregistrarea mărcii la dulceaţa şi ţuica obţinute din smochine, în zonă existând plantaţii de smochini unice în Europa, cu o suprafaţă de peste 120 hectare.

Ministerul Agriculturii / Vineri, 03 Septembrie 2010

Valeriu Tabără va prelua portofoliul Agriculturii

Tabara_Valeriu.jpgDeputatul PDL, Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, a acceptat preluarea portofoliului Agriculturii, după revocarea ministrului Mihail Dumitru. "Am avut o discuţie cu premierul Emil Boc, în urma căreia mi s-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar eu am acceptat, nu pentru că mă favorizează sau mi-aş dori acest post, ci pentru că nu cred că suntem într-o situaţie în care poţi să refuzi aşa ceva. Ar fi un act de laşitate", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Valeriu Tabără.
Acesta a mai spus că este nevoie de multă responsabilitate în acest moment, dar şi de foarte mult sprijin ca să reuşeşti. Întrebat când va prelua efectiv portofoliul Agriculturii, Valeriu Tabără a declarat că deocamdată nu ştie, deoarece mai există nişte discuţii şi anumite consultări în coaliţie.

Evenimente / Vineri, 03 Septembrie 2010

Agricultorii şi-au cerut drepturile în stradă

protest agricultori.jpg Agricultorii au protestat, joi, în faţa prefecturilor, în mai multe judeţe, solicitând, elaborarea legislaţiei şi obţinerea acordului de la Comisia Europeană pentru acordarea ajutoarelor de stat în sectoarele agricol şi forestier, soluţii pentru plata ajutoarelor pe cap de animal şi pentru plata pe suprafaţă dar şi aprobarea unor acte normative pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a calamităţilor.
''Neacordarea subvenţiilor îi va face pe cei mai mulţi dintre fermieri să-şi înceteze activitatea. Cumpărăm motorina de la pompă cu acelaşi preţ cu care o cumpără toată lumea, creştem animale, dar nu mai primim nicio subvenţie. Este foarte greu în asemenea condiţii având în vedere şi importurile de produse animale şi vegetale care se fac acum în România. Cred că dacă nu vom fi ajutaţi în scurt timp vom fi obligaţi să ne închidem afacerile'', au precizat, joi, la întâlnirea de la sediul prefecturii Braşov reprezentanţii fermierilor din judeţ, după acţiunea de protest.


Agricultura / Vineri, 03 Septembrie 2010

Fermierii din Vaslui nu au primit autorizaţie pentru protest

Fermierii din judeţul Vaslui nu au primit autorizaţie din partea Primăriei municipiului Vaslui pentru a picheta joi Instituţia Prefectului pe motiv că Piaţa Civică a oraşului, acolo unde ar fi trebuit să aibă loc acţiunea de protest este ocupată de mai multe amplasamente aduse de municipalitate pentru o acţiune culturală.
"Nu am putut organiza o acţiune de protest pentru că locaţia din faţa Instituţiei Prefectului este ocupată de mai multe căsuţe din lemn. Din această cauză nu am putut obţine autorizaţia de la primărie", a declarat, Ion Nechifor, preşedintele Asociaţiei Fermierilor "Grup Est" Huşi.

Institutii Publice / Vineri, 03 Septembrie 2010

PSD acuză Guvernul că nu a vrut să investească în agricultură

surdu_victor.jpgPartidul Social Democrat acuză Guvernul că nu a vrut să investească în agricultură, fapt care ar fi determinat, în opinia sa, o creştere economică în acest domeniu.
"Textul moţiunii simple pe agricultură este unul strict economic care se referă la creşterea economică, mai exact la ce creştere economică am fi putut avea în agricultură şi în industria alimentară dacă Guvernul ar fi acceptat amendamentul pe care l-a depus PSD în ianuarie, când s-a dezbătut bugetul pe 2010, şi în care am cerut două miliarde de lei, de fapt, un buget pentru agricultură", a declarat, joi, deputatul PSD, Victor Surdu, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.

Agricultura / Vineri, 03 Septembrie 2010

Însămânţările la rapiţă din Brăila întârziate mai bine de o săptămână

rapita.jpgÎnsămânţările la cultura de rapiţă, cea care deschide campania agricolă de semănat, sunt întârziate mai bine de o săptămână şi nici şanse să înceapă prea curând nu există, după cum a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA), Costică Măcelaru.
'Nu s-a pus nici un bob de rapiţă până acum. Din cauza lipsei de precipitaţii, nu se poate pregăti terenul pentru arat şi însămânţat. Cei care au mai fărâmiţat solul cum am putut nu îşi pot permite să îl irige şi nici să pună bobul în solul tare. Costurile pentru irigarea unui hectar se ridică la 12-14 milioane lei şi nu ne permitem', a afirmat Costică Măcelaru.


Evenimente / Vineri, 03 Septembrie 2010

O noua editie a "Targului naţional de produse ecologice, traditionale si naturale" are loc la Bucuresti

produse.jpgDe Sfântă Măria Mică, preparate strămoşeşti din toate zonele ţării, legume, brânzeturi, delicatesuri din curcan şi muzică populară autentică, pot fi gasite la cea de a XIV-a ediţie a "Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale", obţinute în ferme şi gospodării ţărăneşti din perioada 3-5 septembrie de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din Bucuresti.
Delicatese moldoveneşti din carne de curcan, specialităţi ardeleneşti din carne de porc, oaie şi vită, brânzeturi diverse, legume dolofane bune de pus în borcane, păstrăvi, sărmăluţe, prăjituri maramureşene, dulceţuri alese, vin, horincă, ţuică, hidromel şi încă multe alte preparate pot fi cumpărate de bucureştenii de pe aleile parcului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, în perioada 3-5 septembrie.



<<<  Pagina 2 / 250  >>>




Editorial
Cine saboteaza legumele romanesti?
serbanescu ilie.jpg
In urma cu ceva timp, un grup de parlamentari a avut initiativa de a se adopta o reglementare prin care hipermarketurile sa fie obligate a tine inchis duminica spre a indrepta fluxurile de cumparatori catre piete, unde se gasesc mai multe produse agroalimentare romanesti.
Un editorial de Ilie Serbanescu publicat pe site-ul Bloom Biz. >> Citeste
Analiza
Pierderile din agricultură se ridică la peste 1,5 miliarde de euro, în 2010
cereale_saci.jpg
Pierderile înregistrate în acest an în agricultură se ridică la peste 1,5 miliarde de euro, a declarat, miercuri, deputatul PSD, Victor Surdu, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.
”Ministerul Agriculturii nu a avut un buget în acest an, în schimb pierde, la rectificare, 142 milioane de lei, în condiţiile în care, în 2010, pierderile în agricultură sunt de peste 1,5 miliarde de euro”, a declarat într-o conferinţă de presă deputatul social-democrat. >> Citeste
Compania Saptamanii
Bosch îşi extinde gama senzorilor de fum cu trei noi tipuri care permit detecţia celor mai mici particule de fum
Detectori Bosch mic.jpg
Bosch anunţă faptul că, la începutul lunii septembrie, îşi extinde gama de senzori de fum seria 420 cu trei noi variante de ultimă generaţie, care detectează cele mai mici particule de fum şi permit avertizarea şi mai rapidă în caz de incendii.
Mai mult, Bosch este prezent în România şi cu sistemul de evacuare de urgenţă Praesideo, primul echipament de adresare publică şi evacuare vocală în caz de urgenţă, certificat EN54-16 şi ISO7240-16 de către TÜV, organizaţia germană independentă pentru calitate şi siguranţă, una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniul tehnic. >> Citeste

Produsul Saptamanii
Compania VALBOMAR comercializeaza in Romania utilajele agricole produse sub cunoscuta marca MIRA
valbomar1.JPG
SC VALBOMAR SRL este o societate cu capital total privat si este unicul concesionar al firmei producatoare MIRA snc din Italia, care produce utilaje agricole profesionale precum motosape, motocultivatoare si mini tractoare pe roti sau senile. Sediul companiei Valbomar si punctul de desfacere se afla in Str. Tudor Vladimirescu 169 A, jud. Ilfov, oras Chitila. >> Citeste
Interviu
Constantin Tănăsescu: “Toată lumea fuge de cercetarea din agricultură”
tanasescu constantin.jpg
Pierderea a aproape două treimi din plantaţiile viticole ca urmare a retrocedărilor şi datoriile restante către bugetul de stat, din cauza cărora nu pot fi accesate fonduri pentru cercetare, sunt principalele probleme cu care se confruntă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Biotehnologii Horticole de la Ştefăneşti, a afirmat, într-un interviu acordat Agenţiei Agerpres, directorul general al instituţiei, dr. ing. Constantin Tănăsescu. >> Citeste
Eveniment
15.000 de fermieri vor protesta în Capitală
protest-zootehnisti.jpg
Preşedintele Federaţiei Agrostar, Niculae Ştefan, a anunţat joi că toţi cei care au legătură cu domeniul agriculturii, reuniţi într-un comitet de criză denumit "Salvaţi agricultura", au decis să organizeze în comun o serie de proteste în luna septembrie.
Astfel, pe 2 septembrie, cei nemulţumiţi vor organiza în fiecare reşedinţă de judeţ proteste în faţa prefecturilor. Preşedintele Agrostar spune că la aceste acţiuni v or participa în total peste 40.000 de oameni cu peste 10.000 de utilaje agricole care să mărşăluiască pe străzi. >> Citeste

Idei pentru Lideri
Doua secrete ca sa ai succes

Un articol de Cezar Caluschi

Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste


Afisari
counter